SARGETIA FONDATOR: OCTAVIAN FLOCA I, 1937, 214 p. II, 1941, 164 p. III, 1956, 231 p. IV, 1967, 272 p. V, 1968, 662 p. VI, 1969, 319 p. VII, 1970, 313 p. VIII, 1971, 275 p. IX, 1972, 283 p. X, 1973, 447 p. XI-XII, 1974-1975, 504 p. XIII, 1977, 620 p. XIV, 1979, 739 p. XV, 1981, 540 p. XVI-XVII, 1982-1983, 749 p. XVIII-XIX, 1984-1985, 464 p. XX, 1986-1987, 740 p. XXI-XXIV, 1988-1991, 942 p. XXV, 1992-1994, 982 p. XXVI/1, 1995-1996, 688 p. XXVI/2, 1995-1996, 800 p. XXVII/1, 1997-1998, 896 p. XXVII/2, 1997-1998, 758 p. XXVIII-XXIX/1, 1999-2000, 577 p. XXVIII-XXIX/2, 1999-2000, 600 p. XXX, 2001-2002, 949 p. XXXI, 2003, 469 p. XXXII, 2004, 880 p. XXXIII, 2005, 390 p. XXXIV, 2006, 956 p. XXXV-XXXVI, 2007-2008, 923 p. SERIE NOUĂ I (XXXVII), 2010, 606 p. II (XXXVIII), 2011, 564 p. III (XXXIX), 2012, 576 p. IV (XL), 2013, 620 p. V (XLI), 2014, 560 p. VI (XLII), 2015, 386 p. VII (XLIII), 2016, 394 p. SUMAR SOMMAIRE Iosif Vasile Ferencz INHALT CONTENTS Téglás Gábor (23 martie 1848-4 februarie 1916) …… Téglás Gábor (23 March 1848-4 February 1916) 7 ARHEOLOGIE STUDII ŞI ARTICOLE Cătălin Cristescu, Ioan Alexandru Bărbat Valentina Cetean, Iosif Vasile Ferencz Noi descoperiri privind sfârşitul primei epoci a fierului în Transilvania. Contextele funerare de la Bacea (jud. Hunedoara) ……………………………. New Discoveries Regarding the End of the Early Iron Age in Transylvania. The Funerary Contexts from Bacea (Hunedoara County) Studiu mineralogic preliminar privind tipurile de roci de pe şantierul arheologic Ardeu – Cetăţuie, jud. Hunedoara……………………………………… Preliminary Mineralogical Study on the Types of Rocks from Ardeu – Cetăţuie Archaeological Site, Hunedoara County Marius Gheorghe Barbu Opus incertum sau opus mixtum la Ulpia Traiana Sarmizegetusa? …………………………………….. Opus incertum or opus mixtum at Ulpia Traiana Sarmizegetusa? 11 45 67 Ana-Cristina Hamat Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei romane Signet Rings Discovered on the Territory of Roman Dacia 85 Beatrice Ciută Consideraţii privind grădinile romane în anticul Apulum …………………………………………….. 109 Remarks about Roman Gardens from Ancient Apulum RAPOARTE ŞI NOTE ARHEOLOGICE Dinu Ioan Bereteu Contribuţii la repertoriul arheologic al judeţului Cluj (II) ……………………………………………. 129 Contributions to the Archaeological Repertory of Cluj County (II) 4 Octavian-Cristian Rogozea, Contribuţii la repertoriul aşezărilor atribuite epocii Petru Rogozea bronzului din vestul României (I) ………………….. 139 Contributions to the Repertory of Bronze Age Settlements from Western Romania (I) Dinu Ioan Bereteu Fortificaţia din a doua epocă a fierului de la Sebiş (jud. Bistriţa-Năsăud) …..………………………….. 201 The Late Iron Age Fortification from Sebiş (BistriţaNăsăud County) Claudiu Munteanu A Roman Age Votive Offering in the Archaeological Feature C 018 from Cristian I, Sibiu County ……… 231 O depunere votivă de epocă romană în complexul arheologic C 018 de la Cristian I, judeţul Sibiu Oana Tutilă, Ioan Alexandru Bărbat Fibule romane de pe valea Târnavei Mici …………. Roman Brooches from Târnava Mică Valley 239 Timea Varga, Dinu Ioan Bereteu A Roman Settlement at Cojocna (Cluj County) …… O aşezare romană la Cojocna (jud. Cluj) 247 ISTORIE STUDII ŞI ARTICOLE Tudor-Radu Tiron Din nou despre corbul cu inel în cioc. Reprezentări ale stemelor Hunedoreştilor într-un manuscris din colecţia Bibliotecii de Stat Bavareze ………………. 255 De nouveau sur le corbeau tenant une bague dans son bec. Les illustrations des armes de la famille de Hunedoara dans un manuscrit faisant partie de la collection de la Bibliothèque d’État de Bavière Cornel Tatai-Baltă Receptarea xilogravurii lui Albrecht Dürer, Regele David, 1499, în tipografii de la Iaşi şi Bucureşti din secolele XVII-XVIII ………………………………. 275 The Echo of Albrecht Dürer’s Woodcut, King David, 1499, in Printing Houses from Iaşi and Bucharest during the 17th-18th Centuries Mircea-Gheorghe Abrudan Georg Paul Binder (1784-1867): viaţa, activitatea şi opera unui superintendent uitat al Bisericii Evanghelice C.A. din Transilvania ………………… 281 Georg Paul Binder (1784-1867): The Life, the Activity and the Work of a Forgotten Superintendent of the C.A. Evangelic Church from Transylvania 5 Maxim (Iulius-Marius) Morariu Despărţământul Astra Bistriţa de la înfiinţare şi până la Marea Unire ……………………………………... 303 Bistriţa Department of Astra from the Foundation and until the Great Union Marin Pop Evoluţia organizaţiilor Partidului Naţional Român din Ardeal şi Banat în perioada 1923-1925. Alegeri parlamentare parţiale ………………………………. 313 The Evolution of the Romanian National Party Organizations in Transylvania and Banat from 19231925. Partial Elections Minodora Damian Noi informaţii asupra învăţământului din Valea Dunării în perioada interbelică (cazul aşezărilor Berzasca şi Belobreşca) ……………………………. 333 Des nouvelles informations concernant l'enseignement de la Vallée du Danube de la période d'entre les deux guerres (la situation des localités Berzasca et Belobreşca) Eugen Mioc Germanii din Banat în primele două decenii de regim comunist (1945-1965) ……………………… 347 Les allemands de Banat dans le deux premières décennies du régime communiste (1945-1965) Camelia Gabor Lucrări semnate Irimie Nicolae în Colecţia de Artă a muzeului devean …………………………………. 359 Irimie Nicolae Works in the Museum of Dacian and Roman Civilization's Art Collection RECENZII ŞI NOTE DE LECTURĂ Alin Henţ Valeriu Sîrbu, Cătălin Borangic, Pumnalul sica în nordul Dunării (~200 a. Chr. – 106 p. Chr.): Semiotica marţială a puterii [Le poignard sica au nord de Danube (~200 av. J.-C. – 106 ap. J.-C.): Sémiotique martiale du pouvoir], Brăila, Ed. Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, 2016, 247 p., (ISBN 978-606-654-188-6) ……………………………….. 371 Cătălin Cristescu Mariana-Cristina Popescu, Hellenistic and Roman Pottery in pre-Roman Dacia, Bibliotheca Musei Napocensis, XL, Bucureşti, Ed. A.R.A. – „Arhitectură. Restaurare. Arheologie”, 2013, 280 p., (ISBN 978-973-88645-7-9) ………………………... 377 6 Daniel I. Iancu Petre Ugliş Delapecica, Jurnal de război din anii 1914-1919 [War Diary from the Years 1914-1919], editori Ioana Rustoiu, Marius Cristea, Tudor Roşu, Smaranda Cutean, Seria Memoriale, I, Alba Iulia, Ed. Altip, 2015, 245 p., (ISBN 978-973-117-561-4) 383 IN MEMORIAM Adriana Pescaru In memoriam Olimpia-Florica Palamariu (1950-2016) 387 Lista abrevierilor ………………………………………………………………….. 391 INELE SIGILARE DESCOPERITE PE TERITORIUL DACIEI ROMANE ANA-CRISTINA HAMAT Muzeul Banatului Montan, Reşiţa anahamat@yahoo.com Cuvinte cheie: Imperiul Roman, Dacia, bijuterii, inele, geme, sec. II-III p.Chr. Keywords: Roman Empire, Dacia, jewellery, rings, gems, 2nd-3rd century AD Printre cele mai interesante obiecte de podoabă de epocă romană se află şi bijuteriile cu inscripţie, iar între acestea se remarcă inelele sigilare. Inscripţia în cazul unor astfel de piese se găsea pe gemă sau direct pe corpul inelului sigilar. Alături de inscripţie mai întâlnim şi o reprezentare care o completează pe aceasta din urmă, aleasă de către proprietar în funcţie de anumite considerente care ţin de sfera personală. Importanţa deosebită a bijuteriilor este oferită de legătura pe care ele o au cu purtătorul şi prin urmare acestea pot oferi numeroase informaţii de natură personală despre cel din urmă. Inelele sigilare cu inscripţie conţin sub formă abreviată sau scris în întregime numele proprietarului, la care se poate adăuga o frază importantă pentru cel care foloseşte bijuteria sau o formulă consacrată. Majoritatea pieselor incluse în catalogul de la finalul lucrării, 16 inele, au fost lucrate din materiale preţioase cum ar fi aurul şi argintul, iar dintre acestea doar două sunt cu gemă. Toate numele prezente pe inele analizate sunt masculine, ele fiind descoperite atât în mediul militar, cât şi în cel civil, în contexte funerare sau legate de viaţa de zi cu zi. Pentru foarte multe dintre astfel de piese lipsesc însă informaţiile referitoare la condiţiile descoperirii. Gama bijuteriilor de epocă romană care conţin gravate litere nu este foarte extinsă în ceea ce priveşte descoperirile din Dacia. Inscripţiile pot fi găsite pe geme, inele şi brăţări, unele grupe de bijuterii fiind preferate atunci când vine vorba de incizare, fapt care ar putea fi explicat din punctul de vedere al funcţionalităţii acestora1. Conferirea unei anumite utilizări în general, precum şi atribuirea rolului de sigiliu în particular2, nu se poate baza doar pe existenţa şi studiul inscripţiei. Ştim, spre exemplu, că Augustus avea un inel gravat cu imaginea unui sfinx, pe care îl folosea pentru a autentifica documentele3. Prin urmare, în egală măsură şi studiul reprezentării, dacă aceasta există, este important. De asemenea, prezenţa unei inscripţii nu implică neapărat o bijuterie sigilară, ştiut fiind faptul că începând cu secolul I, bijuteriile şi în special gemele comportă alt tip de semnificaţii, uneori sesizându-se chiar o dublă întrebuinţare a lor. Prin urmare, preferate pentru inscripţionare sunt inelele şi gemele, fapt care se datorează în principal, credem noi, funcţiei de sigiliu, cadou, de consfinţire a unei relaţii, sau de ofrandă, pe care o pot avea acestea. 2 Marshman 2015, p. 35. 3 Suetonius, Augustus, 50, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/suetonius/ suet.aug.html#50 (Accesat: 20.09.2016) 1 Sargetia. Acta Musei Devensis (S.N.), VII, 2016, p. 85-108. 86 Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane Inscripţia poate fi localizată pe gemă sau direct pe corpul inelului, fiind obţinută prin gravare sau punctare. În primul caz ea poate indica numele proprietarului4 sau al meşterului5, alături de o formulă sau de alte cuvinte considerate esenţiale pentru recunoaşterea posesorului, aflându-se în imediata apropiere a reprezentării sau singură în câmpul decorului. În al doilea caz, pe corpul inelului este menţionat numele deţinătorului alături de o formulă specială cum este VIVAS sau de alte litere care reprezintă şi ele prescurtări ale unor cuvinte importante pentru proprietar. Reprezentarea asociată uneori cu inscripţia pe o gemă completează sigiliul şi asigură o notă aparte, care va ajuta la individualizarea posesorului. Printre redările preferate de pe inelele sigilare se pare că se află diferite divinităţi şi fiinţe mitologice alături de animale, fizionomii umane sau motive vegetale. Paleta largă a figurilor este tributară subiectivismului proprietarului6. Deşi au fost publicate peste 1000 de geme şi camee descoperite pe teritoriul Daciei, în principal de către Dumitru Tudor, Lucia Ţeposu-Marinescu şi Mihai Gramatopol, precum şi o serie de inele cu inscripţie. Majoritatea pieselor suferă la capitolul informaţii personale, datorită faptului că acestea au fost privite şi tratate de cele mai multe ori individual, fiind trecute în categoria small finds sau cel mult a obiectelor de lux7. Prin urmare, discuţiile aprofundate cu privire la funcţionalitatea bijuteriilor sunt în bibliografia românească8 încă la început, spre deosebire de restul Imperiului Roman9. Din categoria gemelor şi inelelor cu inscripţie fac parte un număr de aproximativ 60 de piese10, dintre care ne vom ocupa în articolul de faţă doar de inelele cu rol de sigiliu. Pentru a lămuri funcţia de sigiliu, importanţa lui în lumea romană, modul în care putea fi folosit sau cine îl utiliza, este necesară consultarea scrierilor antice. De la început trebuie să menţionăm faptul că literatura latină păstrează dovezi ale folosirii sigiliului în toate aspectele societăţii. Sigiliul şi implicit inelul cu sigiliu ajunge în Peninsula Italică prin intermediul grecilor11, fiind necesar individului atât în viaţa privată, cât şi în viaţa publică. Inelul prevăzut cu sigiliu se folosea pentru a autentifica şi a securiza un document, o marfă sau o proprietate, pentru a manifesta dreptul de proprietate asupra unui lucru, dar şi pentru a exprima dorinţa stăpânului cu privire la un anumit aspect legal, social şi chiar religios, sau chiar în probleme mai delicate care ţin de „afacerile sentimentale”. Majoritatea numelor gravate pe geme se consideră a fi cele ale proprietarilor. Unul dintre cei mai mari gravori antici şi un artist recunoscut a fost Dioskourides, care avea comenzi în principal din partea lui Augustus, căruia se pare că i-ar fi realizat sigiliul (Plinius, Naturalis Historia, 37, 8; Suetonius, Augustus, 50, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/suetonius/ suet.aug.html#50) (Accesat: 20.09.2016). 6 Pantazi 1998; Hamat 2010. 7 Marshman 2015, p. 2. 8 Tudor 1967; Tudor 1970; Tudor 1978; Ţeposu-David 1960; Ţeposu-David 1965; Ţeposu-Marinescu, Lakó 1973; Muşeţeanu, Elefterescu 1976; Covacef, Chera-Mărgineanu 1977; Simion 2005-2006; Gramatopol 2011; Lungu et al. 2012. 9 Cea mai nouă abordare în acest sens îi aparţine lui Ian James Marshman. Marshman 2015. 10 Gemele cu inscripţie descoperite pe teritoriul Daciei romane au fost reluate de către noi într-un articol apărut în 2014. Hamat 2014. 11 Plinius menţionează în Naturalis Historia că portul inelului şi al sigiliului sunt specifice romanilor, însă, astăzi ştim că parcursul sigiliului a avut acelaşi traseu ca multe alte tehnologii sau mode, adică din Orient s-a răspândit pe ţărmul Mediteranei Orientale, în Egipt şi Grecia, iar de aici, prin intermediul etruscilor, a ajuns la Roma. Plinius, Naturalis Historia, 33, 4; Marshman 2015, p. 18. 4 5 Ana-Cristina Hamat 87 Importanţa sigiliului în societatea romană este subliniată de către Plinius, care aminteşte faptul că de sigiliu depind cele mai importante tranzacţii din viaţă12. Operaţiunile la care era nevoie de o asemenea măsură de precauţie rămân cele financiare, la acestea se adaugă şi diverse alte afaceri comerciale – garantarea provenienţei mărfii se făcea şi cu impresiunea inelului sigilar13, sau chiar problemele legate de moştenire, testamente, precum şi o paletă largă de diverse alte contracte14. Pe lângă întrebuinţările menţionate deja, sigiliile erau folosite în timpul corespondenţei zilnice, pentru sigilarea scrisorilor. Unul dintre cazurile rămase faimoase este cel al scrisorilor folosite de Cicero împotriva conspiratorilor din conjuraţia lui Catilina. Oratorul îl întreabă pe unul dintre cei acuzaţi dacă îşi recunoaşte sigiliul 15. În cadrul mesajelor neoficiale, se pot sigila de asemenea şi mesajele de dragoste, aşa cum aminteşte Ovidius16. Un alt mod de a folosi sigiliul era de a securiza casa sau o cutie cu lucruri preţioase. Pecetluirea unei camere anumite pentru a nu fi deschisă, aşa cum este cazul pivniţei cu vin, ajuta proprietarul să păstreze intimitatea şi secretul spaţiului. Plautus relatează cum stăpâna casei sigila cu inelul său uşa pentru a ţine încăperea închisă17. Accesul în toată casa poate fi controlat cu un singur inel şi o sfoară în cazul unor proceduri legale18. Broasca unei casete, chiar dacă are chei, poate fi sigilată19 şi mai mult, pentru cel care nu poate sigila cu propriul sigiliu, acesta putea fi împrumutat20. De asemenea, sigiliul ajuta la autentificarea actului şi la identificare autorului, fiind astfel unic şi personalizat, reprezentând un anumit individ sau chiar pe capul familiei (în cazul familiilor aristocratice). Datorită acestei proprietăţi, după moartea posesorului ele erau fie oprite să mai circule21, sau dimpotrivă transmise mai departe, pentru a asigura continuitate, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Augustus22 sau în situaţia lui Publius Cornelius Lentulus23. 12 Plinius, Naturalis Historia, 33, 6. O astfel de dovadă provine din provincia romană Egipt, unde câteva sute de sigilii de lut, care includ impresiunile a 45 de inele, au fost găsite într-o magazie, fiind astfel speculată ideea că acestea erau cumva ataşate bunurilor. Marshman 2015, p. 22. 14 Iuvenalis, Satura, I, 67-68 şi III, 81-82, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/ juvenal.html (Accesat: 20.09.2016). 15 Cicero, In Catilinam, III, 10, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/cicero/c at3.shtml#10 (Accesat: 20.09.2016). 16 Ovidius, Amores, II, XV, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/ovid/ ovid.amor2.shtml (Accesat: 20.09.2016). 17 Plautus, Casina, 2, 1, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/plautus/cas.shtml (Accesat: 20.09.2016). 18 Cicero, In Verrem, II.1, 50, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/cicero/ verres.2.1.shtml (Accesat: 20.09.2016). 19 Plautus, Amphitryon, I.1-I.2, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/plautus/ amphitruo.shtml (Accesat: 20.09.2016). 20 O scrisoare găsită la Vindolanda menţionează această situaţie în care Florus îl sfătuieşte pe Calvirus ca lucrurile aflate înăuntrul unei cutii să fie oferite pentru securizare lui Armato – un beneficarius, care urma să le sigileze cu inelul său. Bowman, Thomas 2003, nr. 643. 21 Plautus, Curculio, V.2, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/plautus/ curculio.shtml (Accesat: 20.09.2016). 22 Sursele literare pomenesc o întâmplare din timpul vieţii lui Augustus: când acesta a crezut că este pe moarte şi a transmis inelul său lui Agrippa. Dio Cassius, Romaika, consultat online pe adresa http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/Cassius_Dio/51*.html (Accesat: 20.09.2016). 23 Acesta ratificase una dintre scrisorile citate de către Cicero ca probă în discursul său contra conjuratorilor cu sigiliul foarte cunoscut al bunicului său. Cicero, In Catilinam, III, 10, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/cicero/cat3.shtml#10 (Accesat: 20.09.2016). 13 88 Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane Pentru antici, sigiliul era foarte important şi se putea confunda uneori cu persoana fizică a stăpânului. Ovidius pomeneşte despre dorinţa sa de a fi sigiliul pe care-l dăruise iubitei şi pe care aceasta să-l sărute umezindu-l înainte de a trimite o scrisoare24. Aceeaşi dorinţă apare şi într-o inscripţie de la Pompeii, în care cel care scrie îşi exprimă dorinţa de a fi chiar şi pentru o oră gema din inelul femeii pe nume Primigenia Nucerina pentru a-i da acesteia un sărut atunci când ea imprimă un sigiliu25. Pentru a nu se lipi de ceară şi pentru a se imprima mai bine, sigiliile trebuiau uşor umezite, lucru care se putea face destul de rapid cu ajutorul salivei sau al respiraţiei. De asemenea, importanţa sigiliului trece uneori dincolo de o simplă reprezentare. Cicero îl sfătuia pe fratele său Quintus ca din poziţia de nou guvernator al Asiei, sigiliul său să nu fie doar o simplă ustensilă pentru a pune în aplicare legea şi în nici un caz voia altora, sigiliul trebuia să fie o dedublare a persoanei şi să reprezinte propria voinţă26. Prin urmare, calea pe care o urmează Quintus în utilizarea sigiliului poate schimba maniera în care este perceput în lume27. Puterea sigiliului, modul în care acesta se individualizează şi îşi scoate în evidenţă posesorul poate deveni chiar periculoasă, deoarece, aşa cum arată şi izvoarele, multe ilegalităţi pot fi făcute cu ajutorul unui sigiliu furat28, posesorii fiind recunoscuţi pe baza acestuia29. Importanţa deosebită a sigiliilor este dovedită de faptul că ele asigurau respectul şi prosperitatea unei persoane, astfel că, uneori, se falsificau pentru a obţine cel puţin acelaşi statut, dacă nu cumva chiar garanţia unei mari averi30. Sigiliul putea fi de asemenea schimbat pe parcursul vieţii, cel mai celebru caz fiind cel al lui Augustus, despre care izvoarele ne spun că a trebuit să-şi schimbe sigiliul cu sfinx, pentru că destinatarii se temeau ca scrisorile astfel sigilate să nu poarte în ele şi viclenia sfinxului31. În literatura latină găsim informaţii şi despre modul în care se foloseau sigiliile. Acestea erau utilizate mai ales în domeniul administraţiei şi legislaţiei pentru a ratifica, a autentifica diverse contracte, fiind imprimate în funcţie de importanţa socială şi materială a martorului32. Iuvenalis se plânge chiar că la sigilarea unui act, la încheierea căruia a fost chemat ca martor, a semnat după anumiţi oameni care erau mult mai importanţi decât el33. 24 Ovidius, Amores, II, XV, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/ovid/ ovid.amor2.shtml (Accesat: 20.09.2016). 25 CIL IV, 10427. 26 Cicero, Ad Quintum, I.1, 4, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/cicero/ fratrem1.shtml#1 (Accesat: 20.09.2016). 27 Marshman 2015, p. 35. 28 În piesa Curculio, sclavul cu acelaşi nume trişează la zaruri şi câştigă de la un soldat un inel cu sigiliu pe care îl va folosi mai apoi să împrumute bani în numele acestuia, de asemenea se pare că în timpul procesului lui Verres a ieşit la iveală faptul că acesta ar fi ordonat ca sigiliul unui cetăţean să fie furat. Plautus, Curculio, II, III şi III.1, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/plautus/ curculio.shtml (Accesat: 20.09.2016); Cicero, In Verrem, II.4, 58, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/cicero/verres.2.4.shtml (Accesat: 20.09.2016). 29 Plautus, Curculio, V.2, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/plautus/ curculio.shtml (Accesat: 20.09.2016). 30 Iuvenal, Satura, I, 67-68, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/juvenal.html (Accesat: 20.09.2016). 31 Plinius, Naturalis Historia, 33.6 32 Meyer 2004, p. 156; Marshman 2015, p. 19. 33 Iuvenalis, Satura, III, 81-82, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/ juvenal/3.shtml (Accesat: 20.09.2016). Ana-Cristina Hamat 89 Cine poate purta astfel de sigilii? Răspunsul la această întrebare este relativ simplu, cine îşi poate permite din punct de vedere social şi financiar un astfel de obiect (fiind vorba despre inelul cu sigiliu). Un sigiliu putea fi folosit fără diferenţă de clasă socială34, sex sau vârstă, ba chiar odată cu o anumită funcţie pe sigiliu putea să apară şi o menţiune a acesteia35. Importanţa sigiliului în lumea romană, trece dincolo de simpla funcţionalitate. Într-o lucrare recentă dedicată sigiliului, Ian James Marshman sublinia ideea că prin sigilare se exprimă posesia unui lucru, certificând existenţa persoanei respective, chiar dacă din punct de vedere social acest lucru era mult mai dificil36. Plutarchus menţionează faptul că Caesar ar fi izbucnit în lacrimi la vederea inelului cu sigiliu al lui Pompeius37. Posesia asupra unui obiect şi confundarea sigiliului cu persoana proprietarului este vizibilă şi din scrisorile lui Cicero către Quitus, aşa cum am văzut mai sus. În catalogul întocmit pentru inelele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane am inclus 16 piese apărute în diverse locaţii, câte una de la Porolissum, Napoca, Ciucea, Ulpia Traiana, Dierna, Drobeta, Slăveni, Romula, câte două de la Apulum şi câte trei de la Potaissa. La acestea se adaugă o piesă cu locaţia de descoperire necunoscută şi câte un inel având ca loc al descoperirii teritoriul Olteniei şi al Transilvaniei. După cum se poate observa, majoritatea locaţiilor pomenite sunt centre urbane ale provinciei romane, locuri în care trăia elita socială, militară şi comercială a provinciei şi prin urmare apariţia inelelor cu sigilii aici este normală. Despre piesa descoperită la Ciucea în judeţul Cluj, trebuie menţionat că satul actual se află la aproximativ 11 km de castrul de la Bologa, iar pe teritoriul localităţii au fost descoperite urme de locuire romană38. Alături de descriere, contextul de descoperire este foarte important pentru încadrarea cronologică a piesei. Din păcate, fiind vorba despre piese mici care au intrat în colecţiile instituţiilor de cultură fără detalii asupra condiţiilor de descoperire, de foarte multe ori contextul a rămas necunoscut. În aceste situaţii, datarea pieselor trebuie să se bazeze mai mult pe caracteristicile stilistice, pe tehnica şi maniera de execuţie, dar şi pe analogii. În ceea ce priveşte contextul exact al materialului analizat, câteva piese provin din rândul celor mai cercetate necropole de pe teritoriul Daciei, de la Drobeta, Dierna sau Apulum, un alt lot de piese ajungând în circulaţie ştiinţifică ca urmare a hazardului descoperirilor39. Este important de observat însă, că în momentul morţii proprietarilor, inelele au fost scoase din circulaţie, fiind îngropate cu aceştia, aşa cum menţionează şi unele surse literare40. Asupra sexului proprietarilor nu avem menţiuni, iar despre vârsta la care se putea purta sigiliu există o singură informaţie şi anume pentru inelul de la Dierna, care se pare că a fost descoperit într-un mormânt de copil41. 34 Plinius, Naturalis Historia, 33.6. Există menţiunea unui inel care are gravat TR, aflat pe degetul unei statui de bronz, care a fost presupus a proveni de la statuia unui tribun. Neumann 1967, p. 15. 36 Marshman 2015, p. 35. 37 Plutarchus, Pompei, 80, 5, consultat online pe adresa http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/ Roman/Texts/Plutarch/Lives/Pompey*.html (Accesat: 20.09.2016). 38 Crişan et al. 1992, p. 431. 39 Este vorba despre piesele cu nr. cat. 1, 4-5, 10. 40 Plautus, Curculio, V.2, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/plautus/ curculio.shtml (Accesat: 20.09.2016). 41 Florescu, Miclea 1979, p. 38, nr. cat. 70. 35 90 Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane O altă categorie de descoperiri o reprezintă cele din mediul civil, din care fac parte piesele de la Napoca şi Ulpia Traiana, ambele fiind astăzi pierdute42. De asemenea, piesa descoperită la Porolissum şi inscripţionată cu numele lui BALANUS43, a fost identificată într-un complex posibil ritualic – o groapă care a fost considerată o posibilă favissa44, aflat în imediata apropiere a unei zone sacre, formată din cele trei clădiri N 1, N 2 şi N 3. Acestea atrag atenţia asupra unui spaţiu special, consacrat, cu un altar central şi două gropi rituale. Existenţa ofrandelor votive din rândul podoabelor este atestată şi de către izvoarele literare, despre inelele care se închină zeilor cu un anumit prilej ne vorbeşte poetul Persius45. De asemenea există menţiuni ale unor astfel de inele dedicate zeilor chiar pe teritoriul Daciei46 sau în imediata apropiere a provinciei47. În mediul militar au fost descoperite cele mai multe piese, trei la Potaissa, una într-o baracă a castrului de la Slăveni, şi chiar cea descoperită în Praetorium Consularis de la Apulum48 poate fi pusă în legătură tot cu armata. În mod sigur şi aceste piese au fost pierdute, atât cea identificată într-o baracă în castrul de la Slăveni, cât şi cele relevate arheologic în termele castrului de la Potaissa. Pentru descoperirile din urmă există mai multe cazuri de geme recuperate din scurgerile de la terme, dar şi din sistemul de canalizare în general49, ca dovadă că astfel de inele erau purtate chiar şi în momentul îmbăierii. Pentru acest tip de descoperiri au fost emise două ipoteze, fie sunt obiecte pierdute50, fie ofrande votive51. Restul obiectelor nu au contextul de descoperire cunoscut, este vorba despre artefactele de la Romula, Drobeta, Ciucea, precum şi de o piesă cu loc de descoperire necunoscut52 şi de o alta care a fost menţionată ca provenind din Transilvania53. Din punct de vedere al inscripţiei, inelele sunt una dintre grupele de bijuterii preferate pentru a inciza litere54, ele pot purta în lumea romană inscripţii diferite, de la Este vorba despre piesele cu nr. cat. 3 şi 12. Este vorba despre piesa cu nr. cat. 13. 44 Matei 1980, p. 91-97; Benea 1980, p. 185-190. 45 Persius, Saturae, II, 18, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/persius.html#II (Accesat: 20.09.2016). 46 Hamat 2014, p. 127, nr. cat. 3. 47 Un astfel de inel, aflat în colecţiile Muzeului Naţional Maghiar, Budapesta, poartă dedicaţia PAN(i) ET SILVANO AVG, însă, din păcate, locul exact de descoperire nu se cunoaşte. Töth 1979, p. 164, nr. cat. 9. 48 Este vorba despre piesele cu nr. cat. 6-9, 14. 49 La Ammaia, în Lusitania, a fost descoperit un inel în terme, la fel şi în termele militare din Britannia au apărut inele sau geme pierdute şi descoperite mai ales în scurgeri la Dubris sau Caerleon, dar şi în sistemul de drenaj subteran de la York; astfel de piese au apărut şi într-un complex de băi excavat în perimetrul actual al Ierusalimului – Aelia Capitolina. Henig 1969; MacGregor 1976, p. 7-10; Peleg 2003, p. 58; Cravinho, Amorai-Stark 2012, p. 122; Withmore 2013, p. 207-209. 50 În majoritatea cazurilor este vorba despre obiecte pierdute, mai ales în cazul gemelor se pot observa chiar unele deteriorări ale piesei, care fie au survenit în momentul în care au căzut din inel, fie au apărut ulterior în locaţia în care au fost identificate (ex: sistemul de canalizare). 51 Această părere îi aparţine lui Martin Henig, cu privire la lotul de 34 de geme surprise arheologic într-un canal de evacuare al termelor romane de la Bath; cercetătorul se baza pe faptul că acestea nu prezentau urme vizibile de folosire şi prin urmare au fost considerate drept ofrandă pentru zeitatea locală Sul, venerată la Bath ca Sulis Minerva, din partea unui gravor de geme. Henig 1969, p. 71-88. 52 Este vorba despre piesele cu nr. cat. 1-2, 5, 11. 53 Piesa cu nr. cat. 16. 54 Pe toate grupele de bijuterii apar inscripţii (Hamat 2014, p. 114). 42 43 Ana-Cristina Hamat 91 nume55 la urări de bine, de la o expresie grafică a unor dorinţe şi dovezi ale dragostei 56 la simple expresii de zi cu zi având de multe ori semnificaţii religioase – păgâne sau creştine. Pentru a obţine o datare cât mai exactă, inelele din catalog, în număr de 16, au fost încadrate în funcţie de inscripţie şi formă. Am considerat că cele două domenii tipologice este bine ca să fie tratate diferit din cauza faptului că nu poate fi asociată o anumită formă cu un anumit tip de inscripţie. Din punct de vedere al inscripţionării, astfel de artefacte au fost împărţite în inele cu inscripţia pe gemă şi inele a căror inscripţionare se face direct pe corpul inelului, iar din punct de vedere al formei au fost împărţite în şase tipuri. În cadrul bijuteriilor sigilare, cea mai extinsă categorie o reprezintă gemele57. În catalog se află şi două inele care încă mai păstrează gemele, acestea fiind descoperite la Ulpia Traiana şi într-un loc necunoscut din Dacia58. Materialul din care sunt realizate piesele este într-un caz sticla, iar în celălalt caz este incert59, fiind cel mai probabil confecţionate în ateliere provinciale. Folosirea materiei prime din provincie reduce costurile de execuţie şi prin urmare contribuia la creşterea profitabilităţii atelierului sau a meşterului60. Pe lângă pietrele semipreţioase şi preţioase, gravorii antici au apelat şi la strălucirea sticlei61. Pasta de sticlă a fost folosită în arta bijuteriilor, ca substitut al pietrelor preţioase şi al metalelor nobile, pentru inele şi brăţări. Perisabilitatea acestui material a fost suplinită de natura relativ comună a sticlei. Aceasta atrăgea după sine un preţ mai mic faţă de materialul suplinit, atât în cazul metalelor nobile, cât şi a pietrelor preţioase62. Pietrele de inel puteau fi produse într-o officina de obţinere a sticlei63, cum sunt cele de la Ulpia Traiana64, Tibiscum65, Romula66, Porolissum67, Micia68 sau Apulum69. Alături de material, culoarea gemelor este de asemenea foarte importantă. Aceasta rămâne în limitele stabilite atât de caracteristicile materialului, cât şi de perceptele religioase sau de cerinţele modei. În cazul de faţă, o singură gemă are menţionată culoarea şi anume roşie. Nuanţa cromatică amintită era considerată agresivă, simbolizând forţa vieţii, dominaţia sau chiar violenţa asociată cu pasiunea carnală70. În ceea ce priveşte confecţionarea inelelor, cele mai multe sunt lucrate din argint (7) şi aur (5), iar un număr mai mic sunt obţinute din bronz (4). Folosirea inelelor ca pecete este atestată şi de către Iuvenalis – „semnătura şi pecetea din onixul blestemat”. Iuvenalis, Satura, XIII, 13, consultat online pe adresa http://www.thelatinlibrary.com/ juvenal/13.shtml (Accesat: 20.09.2016). 56 Pe un inel din Britannia se află incizată inscripţia AMA ME. Johns 1996, p. 59. 57 Hamat 2014. 58 Este vorba despre piesele cu nr. cat. 2-3. 59 Nu am reuşit să identificăm în muzeu această piesă. 60 Hamat 2014, p. 116. 61 Hamat 2009. 62 Hamat 2009, p. 47. 63 Nu toate aceste ateliere produceau şi bijuterii, unele fiind specializate pe producerea vaselor din sticlă. 64 Alicu 1994, p. 71-72; Băeştean 2009, p. 29. 65 Benea 2004, p. 180. 66 Tudor 1978, p. 108. 67 Gudea 1989, p. 750, nr. cat. 18. 68 Petculescu et al. 2004. 69 Băluţă 1979, p. 199. 70 Vertemont 2000, sv. Culori – roşu. 55 92 Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane La inelele a căror inscripţionare se face direct pe corp (14 piese) 71, gravarea a fost făcută pe şaton sau direct pe corpul inelului (pe umeri sau verigă). Primul domeniu tipologic este definit de subiectul inscripţiei şi se împarte în mai multe subdomenii după cum urmează: A. Inscripţia conţine doar un nume. A.1. Inscripţia prezintă numele întreg – Aquilas, Balanus, Ittacus, Verus72. A.2. Inscripţia prezintă o abreviere a numelui – MNU, L. AEL73. În colecţiile româneşti se mai află şi alte geme care nu sunt montate în inele şi care au litere incizate şi pe care le putem presupune a fi abrevierea unui tria nomina74. B. Inscripţia este formată din prescurtări ale unor cuvinte între care se află şi numele proprietarului75. C. Inscripţia conţine menţiunea funcţiei proprietarului – DECURI76. D. Inscripţia este formată dintr-o singură literă77. E. Inscripţie în care numele proprietarului apare alături de una dintre formulele VTF sau VIVA78. F. Inscripţii neinteligibile79. A. Din prima categorie a inelelor sigilare care au menţionat doar numele proprietarului fac parte şase exemplare, descoperite în castrul de la Slăveni, Ulpia Traiana, Ciucea80, Apulum, la Porolissum şi într-un loc nemenţionat din Oltenia. Numele incizate pe aceste inele atestă o origine etnică diversă. ITTACUS, numele proprietarului inelului descoperit la Slăveni, mai este întâlnit şi la Salona81, acesta fiind probabil unul dintre militarii care satisfăceau serviciul militar în acest castru. VERUS este numele incizat pe inelul descoperit la Ciucea, iar BALANUS figurează pe inelul de la Porolissum. AQUILAS este pomenit pe inelul de la Ulpia Traiana, în timp ce numele lui L(ucius) AEL(ius) se găseşte pe inelul descoperit în Oltenia. B. Inscripţia prezentă pe piesa de la Drobeta nu a putut fi tradusă întrucât ea nu a putut fi completată mulţumitor, însă presupunem că ea poate conţine şi numele proprietarului. Pe de altă parte inelul cu loc de descoperire în Transilvania82 şi inscripţia ANT/PAVL/P.P menţionează clar numele de Paulus, probabil Antestius Paulus urmat de abrevierea P.P. C. Piesa descoperită la Napoca, cu inscripţia DECURI, poate aparţine fie unuia dintre decurionii oraşului roman, fie unui gradat din trupele de cavalerie. Inelul descoperit la Napoca are inscripţionată mai degrabă funcţia proprietarului şi nu numele acestuia, aşa cum credea Endre Töth83. Ştim, datorită izvoarelor, că atât demnitarii, cât şi soldaţii aveau şi foloseau inele sigilare pentru a-şi rezolva afacerile şi pentru corespondenţă84. De asemenea, ambele categorii foloseau inelul cu sigiliu pentru a se 71 Este vorba despre piesele cu nr. cat. 1, 4-16. Este vorba despre piesele cu nr. cat. 3, 6, 11, 13. 73 Este vorba despre piesele cu nr. cat. 2 şi 15. 74 Hamat 2014. 75 Este vorba despre piesele cu nr. cat. 1, 5, 16. 76 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 12. 77 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 4. 78 Este vorba despre piesele cu nr. cat. 7-10. 79 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 14. 80 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 53. 81 CIL III, 9, 139; IDR II, p. 214. 82 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 16. 83 Töth 1979, p. 164. 84 Vezi notele 21 şi 27. 72 Ana-Cristina Hamat 93 defini vizual în ochii societăţii şi pentru a se integra în comunitatea mai mare care însemna armata sau funcţionarii statului. Ipoteza ca această inscripţie să reprezinte funcţia proprietarului ni se pare plauzibilă, ea fiind susţinută şi de studiul monumentelor antice. De altfel, inelul este nelipsit de pe degetele statuilor onorifice sau funerare, ori după cum reiese din imaginea defuncţilor oferită de alte categorii de monumente funerare85. D. Acesta este cazul unui singur inel de argint, care a fost descoperit în 1956 la Apulum în necropola sudică şi care este inscripţionat pe şaton cu o pelta. Ea poate reprezenta o prescurtare de nume sau abrevierea unui cuvânt. E. Din categoria inelelor inscripţionate cu VTERE FELIX, fac parte 7 exemplare, descoperite la Raesculum (1), Potaissa (3), Dierna (1), Sucidava (1) şi Cioroiul Nou – Aquae (1)86. Formula VTERE FELIX, este folosită şi în forma VTI ME FELIX, dar şi în formă prescurtată VF, V.T.F, VTI, sau VTER(e) FELI(x), la care poate fi alăturat numele proprietarului, al zeilor sau chiar expresia VIVAS. Această formulă ar putea fi tradusă prin „foloseşte-l(o) fericit” şi însoţea în epoca romană bijuteriile, elementele de echipament militar87, fibulele sau cataramele, linguriţele euharistice şi diferite categorii de obiecte din viaţa de zi cu zi, cum sunt oglinzile sau chiar ceramica88, expresia fiind relativ comună în secolele II-III. Pe bijuterii şi mai ales pe inele, Nicolae Vlassa avansase ideea că ea poate deconspira un inel sigilar, literele fiind considerate abrevierea unui tria nomina89. Ipoteza este infirmată astăzi de numeroase descoperiri de bijuterii care au înscrisă formula completă. Inelele care poartă o astfel de inscripţie apar pe tot teritoriul european al Imperiului, fiind prezente în descoperiri şi colecţii la Basel90, la Muzeul Epinal91, Mainz92, Trier93, Salona94, Carnuntum95 şi Liptovská Mara96. La Ragusa formula consacrată are alăturată expresia VIVAS97. În Pannonia, la Gerulata, a fost descoperit un inel de acest tip care are incizat mesajul VTERE FELIX IN DEO VINTIO98. O astfel de formulă poate fi folosită şi pe inele sigilare atunci când are alăturat şi un nume. Dintre piesele descoperite în Dacia, majoritatea acestora au fost identificate în mediul militar, una singură provenind dintrun context funerar, iar restul nu au contextul descoperiri clar precizat. Inelele prezente în catalogul nostru folosesc o expresie abreviată sau întreagă, la care poate fi adăugat numele proprietarului. Datarea unei astfel de formule pe inelele descoperite pe teritoriul Daciei este facilitată de încadrarea tipologică şi analogiile de pe teritoriul Imperiului Roman. După N. Vlassa, subiectul inscripţiei discutat la tipul E apare abia după anul 85 Marshman 2015, p. 34. Horedt 1978, p. 214, 217, Abb. 7/1; Florescu, Miclea 1979, p. 38, nr. cat. 70; Gudea, Ghiurco 2002, p. 174, nr. cat. 5; Bondoc 2010, p. 169-170, nr. cat. 96, pl. XXXVII/96a; Bărbulescu 2012, p. 249-251. 87 Alexandrescu 2007, p. 242-248. 88 Aceasta putea fi inscripţionată, pictată, incizată sau aplicată, în funcţie de material. Alexandrescu 2007, p. 244. 89 Vlassa 1976, p. 217. 90 CIL XIII, 1002499. 91 CIL XIII, 1002498. 92 CIL XIII, 1002496a-b. 93 CIL XIII, 1002497. 94 Vlassa 1976, p. 217. 95 Humer 2009, nr. cat. 1514-6 – toate din argint, nr. cat. 1554 – sticlă; Daňová 2012, I-137, II-233 nr. cat. 480 – aur. 96 Daňová, Soják 2012, p. 190. 97 Vlassa 1976, p. 218. 98 Kolník 2001, p. 72. 86 94 Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane 25099, însă pe baza tipologiei inelelor putem să o coborâm chiar la sfârşitul secolului al II-lea. Pe elementele de echipament militar apare însă mai devreme, în a doua jumătatea a secolului al II-lea100. Prin urmare, ea a apărut în mediul militar, de unde s-a răspândit mai apoi şi în mediul civil, fiind incizată pe diferite obiecte, unele dintre ele bijuterii purtate atât de bărbaţi, cât şi de femei şi chiar de către copii. Inelele de acest fel se folosesc cel puţin până la începutul secolului al IV-lea, spre deosebire de echipamentul militar, unde nu mai este întâlnită decât până în secolul al III-lea101. În funcţie de prezenţa bijuteriilor cu această urare în tezaure, asociate fiind cu obiecte creştine 102, dar şi prin alăturarea unor formule creştine în epoca romană târzie, sintagma a fost pusă în legătură cu religia creştină. În cazul inelului de la Potaissa, cu inscripţia întregită de noi VI(v)A(s)/ ETO, a doua inscripţie poate reprezenta abrevierea unui tria nomina. În general astfel de inele sunt asociate cu viaţa militară şi credem că proprietarii lor sunt militari sau persoane care au legătură cu viaţa militară, chiar şi CAESARIUS se poate să fi fost fiul unui militar. F. Tot o abreviere a unui nume poartă şi inelul de la Apulum, după mărimea şatonului şi înălţimea literei. Abrevierile unor nume romane sunt destul de frecvent întâlnite pe bijuterii103 şi ţin de funcţionalitatea inelului folosit, probabil, în primul rând ca bijuterie sigilară. Al doilea domeniu tipologic este definit de forma inelului şi se împarte în şase tipuri după, cum urmează: Tip. 1. Inel cu corpul şi montura un întreg, umerii convecşi şi şaton demarcat. Corespunde tipului IIIe pentru Gallia104, tipului IIIa pentru Aquincum105, la Nazire Ergün corespunde tipului 2.8106, la Emilie Riha corespunde tipului 3107, iar pentru Bulgaria corespunde tipului VII108. Este o versiune răspândită pe tot teritoriul european al Imperiului, în variante de argint şi bronz109. După caz, umerii pot fi decoraţi, inscripţia se poate afla fie pe şaton, fie dispusă circular începând de pe un umăr şi continuând cu şatonul şi celălalt umăr. În acest tip se încadrează o singură piesă, care a fost descoperită la Slăveni, lucrată în argint şi încadrată în secolul al III-lea110. Pentru Imperiu, datarea acestui tip se situează la sfârşitul secolului II şi pe parcursul secolului al III-lea111, inclusiv în secolul al IV-lea112. Acesta are mai multe subtipuri în funcţie de înălţimea umerilor şi de montură, piesa prezentă în catalog are o montură înălţată pe care este gravată inscripţia cu numele lui ITTACUS. 99 Vlassa 1976, p. 217. Radman-Livaja 2008, p. 298. 101 Petculescu 1991, p. 393-394; Redžić 2008, p. 158. 102 Fie asocierea formulei pe aceeaşi bijuterie cu inscripţii creştine cum este cazul la Gerulata, fie prin asocierea bijuteriei inscripţionate în acest fel cu obiecte creştine, aşa cum este cazul brăţării Iulianei din tezaurul de la Hoxne. Johns, Bland 1994, p. 173. 103 Johns 1996, p. 59-62. 104 Guiraud 1989, p. 181. 105 Facsády 2009, p. 42. 106 Ergün 1997, p. 724, fig. 3. 107 Riha 1990, p. 33. 108 Ruseva-Slokoska 1991, p. 100. 109 Riha 1990, p. 33. 110 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 43. 111 Guiraud 1989, p. 185. 112 Ruseva-Slokoska 1991, p. 76. 100 Ana-Cristina Hamat 95 Tip. 2. Inelul cu corpul şi montura un întreg. Corespunde tipului II, respectiv variantelor d şi g pentru Gallia113, 1.6 la N. 114 Ergün şi tipului V pentru Bulgaria115. La categoria de inele enunţată, umerii sunt laţi şi uşor rotunjiţi, iar şatonul este demarcat foarte puţin. Patru exemplare aparţin acestei variante, descoperite în decursul timpului la: Drobeta116, Potaissa117 sau în Oltenia118 şi Transilvania119. Datarea în Imperiu este foarte largă, acest tip cuprinzând cronologic secolele I-IV, cele mai multe exemplare găsindu-se însă pe parcursul secolului al III-lea (în a doua sa jumătate) şi mai puţin în secolul al IV-lea120. Pentru Dacia, inelele sigilare din versiunea prezentată pot fi încadrate pe parcursul secolelor II-III. Tip. 3. Inelul-verighetă. A fost încadrat, în decursul timpului, în diferite variante tipologice, fiecare autor optând pentru o anumită clasificare a unui astfel de artefact într-un tip anume: 8 la N. Ergün121, VIII pentru Gallia122, IX-X la Anamaria Facsády, pentru Aquincum123, 29 la E. Riha124, III la sudul Dunării, în spaţiul Bulgariei125, IX la Maria Bălăceanu126 şi VII la Adrian Isac127, ultimele două ierarhizării fiind valabile pentru Dacia. Din tipul prezentat fac parte trei piese, descoperite câte una la Dierna128, Potaissa129 şi Apulum130. Descrierea este foarte simplă, acesta fiind aşa numitul inel„verighetă”, cu sau fără montură, cea mai simplă formă posibilă şi care nu era foarte greu de confecţionat. Lăţimea benzii este variabilă, cele mai multe exemplare de acest fel fiind lucrate din aur, iar în perioada romană târzie sunt decorate chiar în opus interrasile. O formă de utilizare primară a inelului-verighetă în lumea romană, prin urmare foarte veche, a fost legată în mai multe cazuri, după apariţia creştinismului131, de celebrarea ritualului de nuntă, având totodată şi o funcţionalitate apotropaică, prin incantaţiile care se găsesc incizate pe corpul inelului132. În lumea romană şi în Dacia, acesta prezintă două subtipuri: inelul-verighetă simplu şi inelul-verighetă cu veriga polifaţetată, ambele cu mai multe variante. Inelele de la Dierna şi Potaissa se încadrează 113 Guiraud 1989, p. 181, fig. 11. Ergün 1997, p. 719. 115 Ruseva-Slokoska 1991, p. 99. 116 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 7. 117 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 7. 118 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 15. 119 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 16. 120 Daňová, Soják 2012, p. 190. 121 Ergün 1997, p. 721, fig. 4. 122 Guiraud 1989, p. 197. 123 Facsády, Verebes 2009, fig. 1. 124 Riha 1990, pl. 14. 125 Ruseva-Slokoska 1991, p. 99. 126 Bălăceanu 1999, p. 116. 127 Isac, Gaiu 2006, p. 419. 128 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 10. 129 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 9. 130 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 4. 131 O serie de inscripţii incizate pe inele descoperite pe teritoriul Britanniei au fost legate de acest ritual. Ele au fost aribuite religiei creştine de către Ivana Popović, dar adevărul este că unele dintre ele poartă inscripţii care pot fi puse în legătură şi cu lumea păgână, cum ar fi parum te amo. Marshall 1907, p. 652; Popović, Popović 2002, p. 160. 132 Popović, Popović 2002, p. 160. 114 96 Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane în al doilea subtip. Astfel de piese se situează cronologic în secolele II-III133, însă amândouă aceste subtipuri supravieţuiesc până târziu în lumea romană, aşa cum arată cele două inele-verighetă poliedrică din aur, descoperite la Patching-Sussex (Britannia) alături de monede de la Constans şi până la Libius Severus134. Tip 4. Inelul-cheie. Inelele de acest tip sunt întâlnite adeseori în lumea romană. Ele corespund tipului 16-17135 la Riha, tipului Va, b, c, d pentru Gallia136, tipului 5 la N. Ergün137, tipului VI pentru Bulgaria138 şi tipului VI la M. Bălăceanu139. Acest tip este ilustrat printr-o piesă descoperită în termele castrului de la Potaissa, cu numărul de catalog 8. Inelele-cheie cu inscripţie nu sunt o raritate în lumea romană. Urarea de tip VIVAS, în forma întreagă sau abreviată, este una obişnuită pe acest tip de bijuterii, însă lucrate din aur, detaliu care dovedeşte faptul că latura funcţională a fost depăşită de modă. Prezentul exemplar din argint şi fier aparţine probabil unui soldat din castrul de la Potaissa. Important de ştiut este dacă cheia a fost ataşată mai târziu, sau inelul a fost lucrat de la început în această formă. Motivul în formă de pelta, corespunde cu decoraţia de pe inelele-chei din metale nobile, prin urmare suntem de părere că forma inelului este de la început aceea sub care el este prezentat în catalog. Mai mult ca sigur o asemenea categorie de inele nu deţineau doar o funcţie pur decorativă, fiind funcţionale140, iar stăpânul ar putea fi cel al cărui nume se află incizat pe acestea – AL/ATI/VIVAS. Datarea unor astfel de piese în Imperiu şi în Dacia se încadrează în secolul al III-lea141. Tip 5. Inelul cu placă decorată ataşată verigii. Corespunde tipului 16-17142 la Riha, tipului Ve pentru Gallia143, iar la N. Ergün se încadrează în tipul 5.1144. În tipul descris pot fi incluse două piese, una descoperită la Napoca (număr de catalog 12) şi o a doua de la Romula (număr de catalog 1). Exemplarele de acest fel sunt în general bijuterii de lux145, fiind lucrate de regulă din aur. O posibilă explicaţie a formei lor este că ele au avut ca inspiraţie inelul sub formă de cheie 146, de aceea în multe tipologii ele au fost atribuite acestui tip. De verigă este ataşată fie o placă cu decoraţie, fie decoraţia în sine, aşa cum este cazul nostru. Ca tehnică, acest tip poate combina mai multe procedee, forjare, au repoussé, tipar, opus interrasile. Ca motiv decorativ pentru placă pot fi folosite reprezentările unor animale sau păsări (păuni, lei Exemplare cu veriga polifaţetată şi inscripţionată, datate în a doua jumătate a secolului al II-lea, provin dintr-un sarcofag de copil descoperit la Durostorum, dar şi dintr-un mormânt de la Viminacium, aici fiind descoperită o piesă cu veriga inscripţionată în opus interrasile şi datată în a doua jumătate a secolului al IV-lea. Popović, Donevski 1999, p. 23, nr. cat. 1-2; Popović 2001, p. 254, nr. cat. 24. 134 White et al. 1999, p. 301. 135 Riha 1990, p. 39. 136 Guiraud 1989, p. 191, fig. 32. 137 Ergün 1997, p. 721. 138 Ruseva-Slokoska 1991, p. 99. 139 Bălăceanu 1999, p. 115. 140 Aceasta poate fi explicaţia faptului că el a fost lucrat din două metale diferite. 141 Motivul sub formă de pelta ne face să credem că acest exemplar se poate încadra în secolul al III-lea, datarea autorilor este însă cuprinsă în intervalul secolelor II-III p.Chr. Bărbulescu 2012, p. 249. 142 Riha 1990, p. 39. 143 Guiraud 1989, p. 191, fig. 32. 144 Ergün 1997, p. 721. 145 Guiraud 1989, p. 193. 146 Spier 2012, p. 38. 133 Ana-Cristina Hamat 97 sau urşi afrontaţi), între care se găseşte un vas. Exemplarul din bronz descoperit la Eining este decorat cu doi urşi care se înfruptă dintr-o amforă sau kantharos, iar pe verigă se găseşte incizat DULC(i)147, asocierea dintre imaginea urşilor iubitori de miere şi inscripţie fiind evidentă. Inscripţia la acest tip poate fi găsită pe verigă sau pe placă, caz în care este lucrată în opus interrasile. La piesa de la Napoca inscripţia este pe verigă. Inelul de la Sucidava prezintă o placă traforată lucrată în opus interrasile; inscripţia MANDON se află pe partea din faţă a verigii. Analogii pentru astfel de piese provin de la Trier în Gallia Belgica 148, Augusta Raurica în Germania Superior149, din Raetia de la Abusina-Eining150, Britannia151 sau Moesia152. Datarea în Dacia se pliază pe cronologia pieselor din Imperiu şi cuprinde perioada secolelor II-III153. Tipul 6. Inel cu şatonul lucrat împreună cu corpul prin batere. Corespunde tipului VI pentru Aquincum154. Inelul de acest tip este lucrat prin batere la cald, veriga şi şatonul fac corp comun, fiind lucrate din aceeaşi bandă de metal, care este bătută mai lat pentru şaton. În acest tip se încadrează doar o singură piesă, descoperită la Apulum155. Aceasta este datată în intervalul cronologic al secolelor II-III. Cele 16 piese prezentate în catalogul nostru reprezintă o mică parte dintre bijuteriile cu inscripţie de epocă romană care au fost descoperite pe teritoriul României. Inelele din aur, argint şi bronz au inscripţionate nume masculine. În ceea ce priveşte asocierea bijuteriilor cu genul, lucrurile nu sunt încă foarte clare, pentru că atribuirile de gen nu pot fi făcute în lipsa contextului de descoperire, iar foarte multe dintre piese nu conţin informaţii privitoare la această problemă. În ceea ce priveşte inelele, lucrurile sunt simplificate de diametrul piesei, aceasta poate oferi posibilitatea de a identifica genul proprietarului. Astfel, pe baza diametrului de până în 2 cm 156, se consideră că acestea ar fi putut fi purtate de femei. În aceste condiţii, şase inele sunt podoabe masculine, diametrul acestora depăşind 2,1 cm. Trei piese nu au însă menţionate aceste date, iar şapte pot aparţine unor femei sau copii, dintre care ştim cu siguranţă doar despre una din ele că aparţine unui copil. Este vorba despre piesele descoperite la Porolissum157, Ciucea158, Napoca159, Apulum160, Ulpia Traiana161, Dierna162, Romula163, 147 Wamser 2000, p. 424, nr. cat. 218c. Yeroulanou 2010, p. 260; Spier 2012, p. 38. 149 Riha 1990, p. 38-39. 150 Wamser 2000, p. 424, nr. cat. 218c. 151 Marshall 1907, p. 187, nr. 1184. 152 Spier 2012, fig. 1/2. 153 Spier 2012, p. 38. 154 Facsády 2009, p. 40. 155 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 14. 156 L. Vass afirma că inelele cu un diametru până la 1,7 cm pot fi considerate bijuterii feminine. Vass 2010, p. 130. 157 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 13. 158 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 11. 159 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 12. 160 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 4. 161 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 3. 162 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 10. 163 Este vorba despre piesele cu nr. cat. 1 şi 15. 148 98 Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane şi despre câte un exemplar de pe teritoriul Transilvaniei164 şi Olteniei165, precum şi despre o piesă care provine dintr-o locaţie necunoscută166. Piesele de la Dierna şi Ulpia Traiana pot fi inele de copii, pentru că diametrul lor este foarte mic. Ambele conţin incizat un nume, mai mult ca sigur pe cel al proprietarilor. Nu ştim în ce măsură ar fi putut să fie folosite de către copii aceste bijuterii sigilare şi dacă ele nu sunt primite sau moştenite de către aceştia şi folosite doar decorativ. În mod clar piesa de la Napoca – inscripţionată DECURI, precum şi cea de la Porolissum, inscripţionată cu numele lui BALANUS, sau cea descoperită pe teritoriul Transilvaniei, nu au fost purtate de persoane de sex feminin. Despre celelalte putem spune că inscripţia nu conţine un nume aparţinând genului feminin. De regulă, astfel de inele se puteau purta pe degetul mic sau pe prima jumătate a degetului, aşa cum o demonstrează inelele reprezentate pe unele statui167. În ceea ce priveşte inscripţiile prezente pe astfel de bijuterii, acestea fie reprezintă nume, întregi sau abreviate, fraze întregi singure sau fraze abreviate, aşa cum se observă şi din tabelul de mai jos. Toate sunt inscripţionate cu litere latine. În privinţa numelor gravate, remarcăm că majoritatea acestora sunt romane, doar în două cazuri se pare că avem un nume de origine greco-orientală – Balanus şi Ittacus. Majoritatea numelor romane sunt sub forma tria nomina abreviate, în secolul al III-lea apar şi nume simple cum ar fi VAL(erius) la Potaissa, sau CAESARIUS la Drobeta. Interesant este faptul că nu avem nume feminine, toate numele sunt mai mult ca sigur masculine, iar cei mai mulţi proprietari se pare că au avut legătură cu armata (Fig. 1). NR. CAT. 1. NUME CATEGORIE MATERIAL MANDON inel 2. MNU inel cu gemă 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. AQV( I)LAS Decor în formă de pelta DR VOZ ZOV ITTA/CUS VT( ere) F( elix) VAL( erii) AL/ ATI/ VIVA VI(v)A/ ETO VTERE FELIX CAESARI VER( U) S DECURI(i) BALANUS N L(ucius) Ael(ius) ANT/PAVL/P.P inel cu gemă inel inel inel inel inel inel inel inel inel inel inel inel inel aur bronz, pastă de sticlă argint argint bronz argint argint argint argint aur aur aur bronz bronz aur aur Fig. 1. Tabel cu numele prezente pe inelele sigilare analizate 164 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 16. Este vorba despre piesa cu nr. cat. 15. 166 Este vorba despre piesa cu nr. cat. 2. 167 Ergün 1997, p. 714, fig. 1. 165 DATARE (secolele) II-III II-III II-III II-III II-III II-III III III II-III III III III II-III II-III II-III III Ana-Cristina Hamat 99 Funcţionalitatea unor astfel de bijuterii nu poate fi pe deplin lămurită în lipsa unor date clare asupra contextului de descoperire, singurele informaţii în acest sens le putem extrage din studiul inscripţiei prezente pe bijuterii. Pe baza analizei asupra inscripţiei şi a reprezentărilor de pe aceste piese am ajuns la concluzia că ele pot îndeplini şi funcţia de sigilii personale. Materialul din care sunt confecţionate bijuteriile din acest catalog este cel obişnuit pentru o provincie romană, în sensul adresabilităţii pe piaţă şi al raportului existent între materia primă, calitate şi preţ. Cele mai multe au fost probabil realizate în ateliere provinciale, după moda şi cerinţele pieţei locale. Astfel, din punct de vedere al materialului, putem vorbi de aur, argint, bronz, pietre preţioase şi semipreţioase, dar şi de sticlă168. Importanţa deosebită pe care o au bijuteriile sigilare este confirmată şi de materialul preţios din care majoritatea sunt lucrate. Cele mai multe au fost realizate în tipare, fiind piese mai deosebite, care prezintă detalii ce puteau fi obţinute doar prin această tehnică. O bună parte dintre inelele discutate se încadrează în secolele II-III. Doar 5 piese au fost datate mai restrâns, în secolul al III-lea169, iar una a fost încadrată în secolul al II-lea170. Toate obiectele tratate se află în muzee din ţară şi din străinătate. În concluzie, inelele reflectă un moment din viaţa cotidiană, cum ar fi numirea într-o nouă funcţie, o tranzacţie comercială sau o scrisoare importantă şi pot fi considerate relevante pentru imaginea personală în antichitate. ANEXĂ Catalog171 1. Inel; (Pl. I/1); Romula, necropolă, aur; 1,9 × 1,3 cm, 7 g; exemplar întreg; în tipar, gravare; traforare; inelul a fost turnat în tipar sub forma unei verigi continuate cu o placă, decorată apoi prin traforare; pe verigă poartă gravată pe două rânduri inscripţia MANDON172, încadrată de doi delfini care ţin probabil o frunză de palmier în cioc; sec. III p.Chr.; Bibliografie: Bondoc 2013a, p. 480; MO173, nr. inv. I 8380/4759. 2. Inel cu gemă; (Pl. I/2); necunoscut; bronz, pastă de sticlă roşie; 1,4 × 1,2 cm; exemplar întreg; NM, tăiere, gravare; gema este ovală, montată într-un inel roman de bronz şi are incizată reprezentarea Victoriei în picioare spre dreapta, ţinând o coroană în mâna stângă ridicată, iar în câmpul drept prezintă inscripţia MNU.; sec. II-III p.Chr.; Bibliografie: Gramatopol 2011, p. 137, nr. cat. 321, pl. 12; Colecţia Cabinetului Numismatic al Academiei, nr. inv. 557. 168 Hamat 2010, p. 225. Nr. cat. 1, 7, 10-12. 170 Piesa cu nr. cat. 16. 171 Fiecare obiect din catalog are notate, în ordine, următoarele informaţii: Nr. catalog; Felul: gemă/inel; Planşa; Loc de descoperire; Material, la inelele cu gemă mai întâi a fost notat inelul şi după aceea materialul gemei; Dimensiuni; Starea de conservare; Tehnica, tratată în acelaşi mod ca şi materialul; Descrierea; Analogii; Datare; Bibliografie; Loc de păstrare şi nr. de inventar. În cazul unor informaţii necunoscute, a fost trecută prescurtarea NM. 172 Bondoc 2013a, p. 480. 173 Muzeul Olteniei Craiova. 169 100 Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane 3. Inel cu gemă; Ulpia Traiana; argint, NM; 1,2 × 1,3 cm, 1,43 g; NM; NM, gravare; inelul are un intaliu pe care este gravată inscripţia AQV(I)LAS174; sec. II-III p.Chr.; Bibliografie: Alicu, Cociş 1988, p. 241, nr. 13/1; IDR III/2, nr. 585; Dispărut în prezent. 4. Inel; (Pl. I/3a-3b); Apulum, necropola sudică, argint; 1,8 cm; exemplar întreg; în tipar, gravare; inelul din argint poartă pe şaton gravată o pelta175; sec. II-III p.Chr.; Bibliografie: Bounegru et al. 2011, p. 75, nr. cat. 98; MNUAI176, nr. inv. R. 10153. 5. Inel; Drobeta, necropolă; bronz; 2,3 cm; NM; modelare la cald, gravare; inelul masiv din bronz are umerii mai laţi lângă şaton, aceştia îngustându-se apoi, iar pe şaton sunt gravate literele DR VOZ (ZOV); Moesia Inferior177; sec. II-III p.Chr.; Bibliografie: Tudor 1976, pl. III/13; Bălăceanu 1999, p. 120, nr. cat. 11; MNIR178, nr. inv. 20984/773. 6. Inel; (Pl. I/4a-4b); Slăveni, baracă, argint; 2,8 × 3 cm, 18,70 g; exemplar fragmentar; în tipar, gravare; inelul din argint rupt în două, cu umeri demarcaţi, pe şaton poartă gravată pe două rânduri inscripţia ITTA/CUS179; Bologa180, Potaissa181; sec. II-III p.Chr.; Bibliografie: Tudor 1970, p. 319, fig. 3/6; IDR II, nr. 548; Petolescu 2005, p. 87, nr. cat. 134; MO, nr. inv. I 51 607. 7. Inel; (Pl. I/5); Potaissa, terme – pe fundul canalului deversor I; argint; 2,5 × 1,9 cm, interior 1,9 × 1,4 cm; exemplar întreg; în tipar, gravare; inel de argint, pe şatonul oval, demarcat de verigă, poartă gravată inscripţia VT(ere) F(elix) VAL (erii); sec. III p.Chr.; Bibliografie: Bărbulescu 2012, p. 249, nr. cat. 54, fig. 133; MIT182, nr. inv. 17043. 8. Inel; (Pl. I/6); Potaissa, terme – canalul deversor I; argint; 2,5 × 2 cm, interior 2 × 1,5 cm; exemplar întreg; în tipar, traforare, gravare; inel cheie din argint, spre şaton veriga se lăţeşte formând un decor ajurat cu motive în formă de pelta, cheia este din fier şi destul de prost conservată; pe şaton este incizată inscripţia AL/ATI/VIVA; sec. II-III p.Chr.; Bibliografie: Bărbulescu 2012, p. 249, nr. cat. 55, fig. 134; MIT, nr. inv. 16320. 9. Inel; (Pl. I/7a-7c); Potaissa, terme – canalul deversor I; argint; 2,5 × 2,5 cm, interior 2,1 × 1,9 cm; exemplar întreg; modelare la cald, gravare; inel de argint cu două şatoane opuse şi verigă octogonală, pe şatonul de aur este incizat VIA sau VIX, iar pe cel de argint ETO; sec. II-III p.Chr.; Bibliografie: Bărbulescu 2012, p. 251, nr. cat. 56, fig. 135-137; MIT, nr. inv. 17044. Inscripţia a fost citită A (ieth) G (adol) U (e) L (eolam) A (donai) de Nicolae Gudea şi Ioan Ghiurco. Gudea, Ghiurco 2002, p. 174. 175 Bounegru et al. 2011, p. 75, nr. cat. 98. 176 Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. 177 Ruseva-Slokoska 1991, nr. cat. 221-222. 178 Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti. 179 Dumitru Tudor citea ITTACUS, Ioan I. Russu propunea ATTICUS, iar Constantin Petolescu optează pentru prima variantă, fapt pentru care în acest catalog l-am trecut sub forma ITTACUS. 180 Horedt 1978, p. 214, 217, Abb. 7/1. 181 Vlasa 1976, p. 216-218, fig. 1a-b. 182 Muzeul de Istorie Turda. 174 Ana-Cristina Hamat 101 10. Inel; (Pl. I/8); Dierna – Orşova, mormânt de copil; aur; 1,2 × 1,3 cm, 1,43 g; exemplar întreg; în tipar; piesa este confecţionată din bară de aur, lată, realizată prin batere, inelul fiind poligonal cu margine festonată şi decorat cu o inscripţie gravată lapidar, cu câte o literă pe fiecare faţă VTERE FELIX CAESARI183; Gallia la Nissan les Ensérune şi Arles184; sec. III p.Chr.; Bibliografie: Florescu, Miclea 1979, p. 38, nr. cat. 70; KMW185, nr. inv. VII b 60. 11. Inel; (Pl. I/12); Ciucea; aur; 2,1 cm; exemplar întreg; în tipar, gravare; inelul de aur este uşor convex ca formă, cu şaton pătrat pe care este incizat numele VER(u) S; sec. III p.Chr.; Bibliografie: Töth 1979, p. 160, 162, nr. cat. 7, Abb. 3/7; Petolescu, 2005, p. 227, nr. cat 576; MNM186, nr. inv 441891. 12. Inel; (Pl. I/9); Napoca; aur; 1,7 cm; exemplar întreg; în tipar, gravare; inel de aur cu veriga multifaţetată pe care se află o placă decorată sub forma a doi lei care beau dintr-un crater, iar sub imagine este incizată inscripţia DECURI; Trier187, Augusta Raurica188, în Raetia la AbusinaEining189, Britannia190 sau Moesia191; sec. III p.Chr.; Bibliografie: Töth 1979, p. 160, 162, 164, nr. cat. 8, Abb. 3/8; Petolescu 2005, p. 227, nr. cat. 575; MNM, nr inv. 51939. 13. Inel; Porolissum, groapă rituală în apropiere de templul zeului Bel; bronz; NM; NM; NM; inelul poartă inscripţia BALANUS; sec. II-III p.Chr.; Bibliografie: Petolescu 2005, p. 275, nr. cat. 728; NM. 14. Inel; (Pl. I/10); Apulum, Praetorium Consularis; bronz; 2,1 cm; exemplar întreg; în tipar; inel simplu lucrat din bară de bronz rectangulară în secţiune, pe şaton avea o inscripţie incizată din care se mai distinge doar litera N; sec. II-III p.Chr.; Bibliografie: Bounegru et al. 2011, p. 81, nr. cat. 121; MNUAI, nr. inv. R. 3199. 15. Inel; (Pl. I/11); Oltenia, aur; 1,7 × 1,4 cm, 5,9 g; exemplar întreg; în tipar, gravare; inelul cu verigă uşor elipsoidală, are pe şaton inscripţia L(ucius) AEL(ius)192; sec. II-III p.Chr.; Bibliografie: Bondoc 2013b, p. 483; MO, nr. inv. I 8379. 16. Inel; (Pl. I/13); Transilvania, aur; 1,7 × 1,2 cm; exemplar întreg; în tipar, gravare; inelul cu verigă uşor elipsoidală are pe şaton inscripţia gravată în oglindă ANT/PAVI/P.P; sec. II p.Chr.; Bibliografie: Töth 1979, p. 158, nr. cat. 2, Abb. 1/2; MNM, nr. inv. 62.417.20. Florescu şi Micle au întregit inscripţia în Ute geseri. Florescu, Miclea 1979, 38, nr. cat. 70. Guiraud 1989, p. 182. 185 Kunsthistorisches Museum, Wien. 186 Magyar Nemzeti Múzeum, Budapest. 187 Yeroulanou 2010, p. 260; Spier 2012, p. 38. 188 Riha 1990, p. 38. 189 Wamser 2000, p. 424, nr. cat. 218c. 190 Marshall 1907, p. 187, nr. 1184. 191 Spier 2012, fig. 1.2. 192 Bondoc 2013b, p. 483. 183 184 102 Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane Bibliografie Plinius, Naturalis Historia Alexandrescu 2007 Alicu 1994 Alicu, Cociş 1988 Băeştean 2009 Bălăceanu 1999 Băluţă 1979 Bărbulescu 2012 Benea 1980 Benea 2004 Bondoc 2010 Bondoc 2013a Bondoc 2013b Bounegru et al. 2011 Bowman, Thomas 2003 Covacef, CheraMărgineanu 1977 Cravinho, Amorai-Stark 2012 Crişan et al. 1992 – Plinius, Naturalis Historia, vol. VI, trad. I. Costa, T. Dinu, Bucureşti, 2004. – C. Alexandrescu, Vtere Felix – O închizătoare de balteus din colecţiile Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti, în vol. ed. S. Nemeti, F. Fodorean, E. Nemet, Dacia Felix, Studia Michaeli Bărbulescu oblata, Cluj-Napoca, 2007, p. 242-249. – D. Alicu, Small finds from Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Cluj-Napoca, 1994. – D. Alicu, S. Cociş, Podoabe romane de la Ulpia Traiana, în Apulum, XXV, 1988, p. 225-246. – G. Băeştean, Ateliere de sticlărie în Colonia Dacica Sarmizegetusa, în BHAUT, 11, 2009, p. 29-46. – M. Bălăceanu, Podoabe din Oltenia romană. Inele, în Drobeta, IX, 1999, p. 110-127. – C. L. Băluţă, Consideraţii referitoare la răspândirea şi producerea sticlei în Dacia Superior, în Apulum, XVII, 1979, p. 195-200. – M. Bărbulescu, Inscripţiile din castrul legionar de la Potaissa. The Inscriptions of the Legionary Fortress at Potaissa, Bucureşti, 2012. – D. Benea, Contribuţii la istoria trupelor de palmyreni din Dacia, în Apulum, XVIII, 1980, p. 132-133. – D. Benea, Die Römischen Perlenwekstätten aus Tibiscum. Atelierele romane de mărgele de la Tibiscum, Timişoara, 2004. – D. Bondoc, Cioroiul Nou. 100 Descoperiri Arheologice. One Hundred Archaeological Discoveries, Craiova, 2010. – D. Bondoc, Fişa 114.1. Inel, în vol. ed. R. Oanţă-Marghitu, Aurul şi argintul antic al României, Bucureşti, 2013, p. 480. – D. Bondoc, Fişa 116. Inel, Oltenia, în vol. ed. R. OanţăMarghitu, Aurul şi argintul antic al României, Bucureşti, 2013, p. 483. – G. Bounegru, R. Ciobanu, R. Ota, D. Anghel, Lux, util şi estetic la Apulum. Podoabe şi accesorii vestimentare. Catalog de expoziţie, Alba Iulia, 2011. – A. K. Bowman, J. D. Thomas, The Vindolanda Writing Tablets, III, London, 2003. – Z. Covacef, C. Chera-Mărgineanu, Geme din Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constaţa, în Pontica, 10, 1977, p. 191-202. – G. Cravinho, S. Amorai-Stark, Christian Gems from Portugal in Context, în vol. ed. C. Entwistle, N. Adams, Gems of Heaven: Recent Research on Engraved Gemstones in Late Antiquity c. AD 200-600, London, 2011. – I. H. Crişan, M. Bărbulescu, E. Chirilă, V. Vasiliev, Ana-Cristina Hamat 103 Daňová 2012 – Daňová, Soják 2012 – Ergün 1997 – Facsády 2009 – Facsády, Verebes 2009 – Florescu, Miclea 1979 – Gramatopol 2011 – Gudea 1989 – Gudea, Ghiurco 2002 – Guiraud 1989 – Hamat 2009 – Hamat 2010 – Hamat 2014 – Henig 1969 – Horedt 1978 – Humer 2009 – Isac, Gaiu 2006 – Johns 1996 – Johns, Bland 1994 – Kolník 2001 – I. Winkler, Repertoriul arheologic al judeţului Cluj, BiblMN, V, Cluj-Napoca, 1992. M. Daňová, Rímsky zlatý šperk v Panónii Superior. Nepublikovaná dizertačná práca, Trnava, 2012. M. Daňová, M. Soják, Prsteň s nápisom Utere Felix z Liptova, în Zborník SNM, 22, 2012, p. 189-192. N. Ergün, Der Ring als Statussymbol, în KölnerJahrb, 32, 1997, p. 713-725. A. R. Facsády, Aquincumi ékszerek. Jewellery in Aquincum, Budapest, 2009. A. R. Facsády, A. Verebes, Analysis of Roman Bronze Finger Rings from Aquincum, în MMP, 24, 2009, p. 993-998. R. Florescu, I. Miclea, Tezaure transilvane la Kunsthistorsches Museum din Viena, Bucureşti, 1979. M. Gramatopol, Geme şi camee din colecţia Cabinetului Nmismatic al Academiei Române, Braşov, 2011. N. Gudea, Un complex arheologic daco-roman la graniţa de nord a Imperiului Roman, vol. I, în ActaMP, XIII, 1989, p. 17-1178. N. Gudea, I. Ghiurco, Din istoria creştinismului la români. Mărturii arheologice, Cluj-Napoca, 2002. H. Guiraud, Bagues et anneaux a l’ epoque romaine en Gaule, în Gallia, 46, 1989, p. 173-211. A. C. Hamat, Podoabe din sticlă în Dacia Romană. Cu privire specială asupra pietrelor de inel din sticlă, în BHAUT, 11, 2009, p. 47-64. A. C. Hamat, Gemele din Dacia Romană între modă, economie şi religie, în BHAUT, 12, 2010, p. 223-250. A. C. Hamat, Bijuterii cu inscripţie din provincia romană Dacia. I. Pietre gravate, în BHAUT, 14, 2014, p. 113-129. M. Henig, The Gemstones from the Main Drain, în vol. ed. B. Cunliffe, Roman Bath, Oxford, 1969, p. 71-88. K. Horedt, Die Städtischen Siedlung Siebenbürgens in Spätrömischer Zeit, în Sargetia, XIV, 1978, p. 203-217. F. Humer, Von Kaisern und Bürgern. Antike Kostbarkeiten aus Carnuntm. Austellungskatalog, Wien, 2009. A. Isac, C. Gaiu, Roman Jewellery from Ilişua. A Typological Study (I), în vol. ed. C. Gaiu, C. Găzdac, Fontes Historiae Daco-Romanae. Studia in honorem magistri Demetri Protase, Bistriţa – Cluj-Napoca, 2006, p. 415-431. C. Johns, The Jewellery in Roman Britain. Celtic and classical traditions, London, 1996. C. Johns, R. Bland, The Hoxne Late Roman Treasure, în Britannia, 25, 1994, p. 165-173. T. Kolník, Kontakty raného kresťanstva s územiami strednej Európy vo svelte archeologických a historických prameňov, în SASM, 3-4, Bratislava, 2001, p. 51-92. 104 Lungu et al. 2012 MacGregor 1976 Marshall 1907 Marshman 2015 Matei 1980 Meyer 2004 Muşeţeanu, Elefterescu 1976 Neumann 1967 Pantazi 1998 Peleg 2003 Petculescu 1991 Petculescu et al. 2004 Petolescu 2005 Popović 2001 Popović, Donevski 1999 Popović, Popović 2002 Radman-Livaja 2008 Redžić 2008 Riha 1990 Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane – V. Lungu, Z. Covacef, C. Chera, Bijuterii antice din aur din colecţiile Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Constanţa, 2012. – A. MacGregor, Finds from a Roman Sewer System and an Adjacent Building in Church Street, în The Archaeology of York: The Small Finds, 17, 1, 1976, p. 1-31. – F. H. Marshall, Catalogue of the Jewellery, Greek, Etruscan and Roman in the Departaments of Antiquities, British Museum, London, 1907. – I. J. Marshman, Making Your Mark in Britannia. An Investigation into the use of Signet Rings and Intaglios in Roman Britain, Leicester, 2015, ms. – A. Matei, Clădirile situate pe tereasele de la nord de castrul de pe Pomet, în E. Chirilă, N. Gudea, V. Lucăcel, A. Matei, Raport preliminar asupra cercetărilor arheologice de la Moigrad din anii 1977-1989, în ActaMP, IV, 1980, p. 90-97. – E. A. Meyer, Legitimacy and Law in the Roman World: Tabulae in Roman Belief and Practices, Cambridge, 2004. – C. Muşeţeanu, D. Elefterescu, Notă asupra unor geme de la Durostorum, în Pontica, 9, 1976, p. 199-200. – A. Neumann, Die Skulpturen des Stadtgebietes von Vindobona. Corpus Signorum Imperii Romanii. Corpus der Skulpturen der römischen Welt. Österreich I, 1, Wien, 1967. – A. Pantazi, Aspecte ale glipticii în Dacia romană, în Ziridava, XXI, 1998, p. 43- 51. – O. Peleg, Roman Intaglio Gemstones from Aelia Capitolina, în PEQ, 35, 2003, p. 54-69. – L. Petculescu, VTERE FELIX and OPTIME CON (SERVA) Mounts from Dacia, în vol. ed. V. A. Maxfield, M. J. Dobson, Roman Frontier Studies 1989, Exeter, 1991, p. 392-396. – L. Petculescu, M. Simion, D. Alicu, V. Rădeanu, M. Egri, Veţel-Micia, în CCA, campania 2003, Bucureşti, 2004, p. 403-404. – C. C. Petolescu, Inscripţii latine din Dacia, Bucureşti, 2005. – I. Popović, Late Roman and Early Byzantine Gold Jewelry in National Museum in Belgrad, Belgrad, 2001. – I. Popović, P. Donevski, Gold Jewelry from Durostorum Burials, Svishtov, 1999. – I. Popović, A. V. Popović, Greek Inscription on Golden Finger Ring from National Museum in Belgrad, în Starinar (N.S), 52, 2002, p. 157-161. – I. Radman-Livaja, Roman Belt-fittings from Burgenae, în JRMES, 16, 2008, p. 295-308. – S. Redžić, Vtere Felix Belt Sets on the Territory of Viminacium, în Starinar (N.S), 58, 2008, p. 155-162. – E. Riha, Der Römische Schmuck aus Augst und Ana-Cristina Hamat 105 Kaiseraugust, Augst, 1990. Ruseva-Slokoska 1991 – L. Ruseva-Slokoska, Roman Jewellery. A Collection of the National Archaeological Museum – Sofia, Sofia, 1991. Simion 2005-2006 – G. Simion, Gemele din colecţia I.C.E.M. Tulcea, în Peuce (S.N.), III-IV, 2005-2006, p. 173-182. Spier 2012 – J. Spier, Byzantium and the West: Jewelry in the First Millennium, London, 2012. Tóth 1979 – E. Tóth, Römische Gold- und Silbergegenstände mit Inschriften im Ungarischen Nationalmuseum. Goldringe, în FolArch, 30, 1979, p. 157-184. Tudor 1967 – D. Tudor, Pietre gravate descoperite la Romula, în Apulum, VI, 1967, p. 209-229. Tudor 1970 – D. Tudor, Comunicări epigrafice VI, în SCIVA, 21, 2, 1970, p. 313-326. Tudor 1976 D. Tudor, Obiecte de metal din Drobeta descoperite în săpăturile lui D. C. Butculescu (1883) şi Gr. G. Tocilescu (1896-1899), în Drobeta, II, 1976, p. 117-137. Tudor 1978 – D. Tudor, Oltenia Romană, Bucureşti, 1978. Ţeposu-David 1960 – L. Ţeposu-David, Gemele şi cameele din muzeul de arheologie de la Cluj, în vol. ed. M. Macrea, Omagiu lui Constantin Daicoviciu, Bucureşti, 1960, p. 525-534. Ţeposu-David 1965 – L. Ţeposu-David, Colecţia de geme a Muzeului Brukenthal din Sibiu, în StComSibiu, 12, 1965, p. 83-126. Ţeposu-Marinescu, – L. Ţeposu-Marinescu, E. Lakó, Catalogul colecţiei de geme Lako 1973 romane din Muzeul de Istorie şi Artă Zalău, Zalău, 1973. Vass 2010 – L. Vass, Women in a Man’s World? Female Related Artefacts from the Camps of Dacia, în Marisia, XXXIII, 2010, p. 127-152. Vertemont 2000 – J. Vertemont, Dicţionar al mitologiilor indo-europene, Timişoara, 2000. Vlassa 1976 – N. Vlassa, Două noi piese paleocreştine din Transilvania, în ActaMN, XIII, 1976, p. 215-230. Wamser 2000 – L. Wamser, Römer Zwischen Alpen und Nordmeer, Mainz, 2000. White et al. 1999 – S. White, J. Manley, R. Jones, J. Orna-Ornstein, C. Johns, A Mid – Fifth Century Hoard of Roman an Pseudo-roman Material from Patching, West Sussex, în Britannia, 30, 1999, p. 301-315. Withmore 2013 – A. M. Whitmore, Small Finds and the Social Environment of the Roaman Baths, Iowa, 2013, ms. Yeroulanou 2010 – A. Yeroulanou, Important Bracelets in Early Christian and Byzantine Art, în vol. ed. C. Entwistle, N. Adams, „Intelligible” Beauty. Recent Research on Byzantine Jewellery, London, 2010, p. 40-49. 106 Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane Pl. I. 1. Inel, Romula (după Bondoc 2013a, p. 480); 2. Inel cu gemă, loc de provenienţă necunoscut (după Gramatopol 2011, p. 137, nr. cat. 321, pl. 12); 3. Inel, Apulum (după Bounegru et al. 2011, p. 75, nr. cat. 98); 4a. Inel, Slăveni (după Tudor 1970, p. 319, fig. 3/6); 4b. Inel, Slăveni (după http://clasate.cimec.ro/Poza.asp?tit=Inel&k=5995FBFD90D44347A5C B2689EBADC629) (Accesat: 20.09.2016) 5. Inel, Potaissa (după Bărbulescu 2012, p. 249, nr. cat. 54, fig. 133); 6. Inel, Potaissa (după Bărbulescu 2012, p. 249, nr. cat. 55, fig. 134); 7. Inel, Potaissa (după Bărbulescu 2012, p. 251, nr. cat. 56, fig. 135-137); 8. Inel, Dierna (după Florescu, Miclea 1979, p. 38, nr. cat. 70); 9. Inel, Napoca (după Töth 1979, p. 160, 162, 164, nr. cat. 8, Abb. 3/8); 10. Inel, Apulum (după Bounegru et al. 2011, p. 81, nr. cat. 121); 11. Inel, Oltenia (după Bondoc 2013b, p. 483); 12. Inel, Ciucea (după Töth 1979, p. 160, 162, nr. cat. 7, Abb. 3/7); 13. Inel, Transilvania (după Töth 1979, p. 158, nr. cat. 2, Abb. 1/2) Ana-Cristina Hamat 107 1 2 Pl. II. Inele sigilare. 1. Context de descoperire; 2. Loc de descoperire 108 Inele sigilare descoperite pe teritoriul Daciei Romane Signet Rings Discovered on the Territory of Roman Dacia Abstract The engraved jewelry are some of the most interesting roman discoveries and among these we have the signet rings. The great importance of these jewelry and especially the one of the signet rings, is the personal connection which they have with the wearer and therefore they can provide us whith information on a personal level about the latter. Mostly, the inscriptions contain an abbreviated form or the full name of the owner, along with an important sentence, or an established formula. Alongside with the inscription, we can find a representation that complements the latter and was chosen by the owner based on certain considerations relating to his personal sphere. The inscription can be engraved on either a gem or directly on to the ring. From the 16 artefacts included in this catalog, we have only two rings with gemstone, and the most of them are made from precious materials such as gold and silver. All the engraved names are masculine (Fig. 1) and the rings have been found both in the military and in the civilian enviroment, in funerary contexts or in contexts related to everyday life. The jewelry come from roman settlements and forts like Porolissum, Potaissa, Napoca, Apulum, Ulpia Traiana, Dierna, Drobeta, Slăveni, Romula and Ciucea and they are currently in the collections of several museums from Romania and abroad (Pl. I-II). For the most of artefacts the context information are missing. List of Illustrations Fig. 1. Table with the names present on the analyzed signet rings Pl. I. 1. Ring, Romula (after Bondoc 2013a, p. 480); 2. Ring with gemstone, origin unknown (after Gramatopol 1977, p. 137, nr. cat. 321, pl. XV); 3. Ring, Apulum (after Bounegru et al. 2011, p. 75, nr. cat. 98); 4a. Ring, Slăveni (after Tudor 1970, p. 319, fig. 3/6); 4b. Ring, Slăveni (after http://clasate.cimec.ro/Poza.asp?tit=Inel&k=5995FBFD 90D44347A5CB2689EBADC629) (Accessed: 20.09.2016); 5. Ring, Potaissa (after Bărbulescu 2012, p. 249, nr. cat. 54, fig. 133); 6. Ring, Potaissa (after Bărbulescu 2012, p. 249, nr. cat. 55, fig. 134); 7. Ring, Potaissa (after Bărbulescu 2012, p. 251, nr. cat. 56, fig. 135-137); 8. Ring, Dierna (after Florescu, Miclea 1979, p. 38, nr. cat. 70); 9. Ring, Napoca (after Töth 1979, p. 160, 162, 164, nr. cat. 8, Abb. 3/8); 10. Ring, Apulum (after Bounegru et al. 2011, p. 81, nr. cat. 121); 11. Ring, Oltenia (after Bondoc 2013b, p. 483); 12. Ring, Ciucea (after Töth 1979, p. 160, 162, nr. cat. 7, Abb. 3/7); 13. Ring, Transylvania (after Töth 1979, p. 158, nr. cat. 2, Abb. 1/2) Pl. II. Signet rings discovered in Roman Dacia. 1. Context of discovery; 2. Place of discovery LISTA ABREVIERILOR AARMSI – Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii Istorice, Bucureşti. ActaAC – Acta Archaeologica Carpathica, Kraków. ActaCL – Acta Centri Lucusiensis, Timişoara. ActaMN – Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca. ActaMP – Acta Musei Porolissensis, Zalău. ActaTS – Acta Terrae Septemcastrensis, Sibiu. AIIAI – Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Iaşi, Iaşi. AIIC – Anuarul Institutului de Istorie Cluj-Napoca, Cluj-Napoca. Almanah cultural-ştiinţific – Almanah cultural-ştiinţific „Virtus Romana Rediviva”, Cluj-Napoca. AM – Arheologia Moldovei, Iaşi. AmS-Skrifter – AmS-Skrifter, Stavanger. Analele ASTRA – Analele Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, Sibiu. AnB (S.N.) – Analele Banatului (Serie Nouă), Timişoara. Apulum – Apulum. Acta Musei Apulensis, Alba Iulia. ArchÉrt – Archaeologiai Értesítő, Budapest. Arheovest – Arheovest, Timişoara. ArhSom – Arhiva Someşană, Năsăud. Arta – Arta, Bucureşti. AS – Analele Sighet, Bucureşti. Astra năsăudeană – Astra năsăudeană, Năsăud. AŞD – Anuarul Şcolii Doctorale, Istorie. Civilizaţie. Cultură, Cluj-Napoca. AT – Ars Transsilvaniae, Cluj-Napoca. AVSL (N.F.) – Archiv des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde (Neue Folge), Hermannstadt. BA – Biblioteca de Arheologie, Bucureşti. Banatica – Banatica, Reşiţa. BAR (S) – British Archaeological Reports (International Series), Oxford. BB – Bibliotheca Brukenthal, Sibiu. BBRF – Buletinul Bibliotecii Române din Freiburg im Breisgau, Freiburg im Breisgau. BC – Biblioteca şi Cercetarea, Cluj-Napoca. BCŞS – Buletinul Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti, Alba Iulia. BHAB – Bibliotheca Historica et Archaeologica Banatica, Timişoara. BHAUT – Bibliotheca Historica et Archaeologica Universitatis Timisiensis, Timişoara. BiblAM – Bibliotheca Archaeologica Moldaviae, Iaşi. BiblI-P SA – Biblioteca Istro-Pontică, Seria Arheologie, Tulcea. BiblM – Bibliotheca Mousaios, Brăila. BiblMA – Bibliotheca Musei Apulensis, Alba Iulia. BiblMM SA – Bibliotheca Musei Marisiensis, Seria Archaeologica, Târgu Mureş. BiblMN – Bibliotheca Musei Napocensis, Cluj-Napoca. BiblMP – Bibliotheca Musei Porolissensis, Zalău. BiblThrac – Bibliotheca Thracologica, Bucureşti. Blätter für Geist, Gemüth und Vaterlandskunde – Blätter für Geist, Gemüth und Vaterlandskunde, Kronstadt. 392 Lista abrevierilor BR – Budapest Régiségei. Budapesti Történeti Múzeum, Budapest. Britannia – Britannia. A Journal of Romano-British and Kindred Studies, London. BS – Bibliotheca Septemcastrensis, Sibiu. BSNR – Buletinul Societăţii Numismatice Române, Bucureşti. BSWC – Bulletin of Sugino Women’s College. CA – Cercetări Arheologice, Bucureşti. CAH – Communicationes Archaeologicae Hungariae, Budapest. Caiete Banatica – Caiete Banatica, Reşiţa. CCA – Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Cele Trei Crişuri – Cele Trei Crişuri, Oradea. CN – Cercetări Numismatice, Bucureşti. Crisia – Crisia, Oradea. CŞ – Comunicări Ştiinţifice, Mediaş. Cultura Creştină – Cultura Creştină, Blaj. Dacia (N.S.) – Revue d’Achéologie et d’Histoire Ancienne (Nouvelle Série), Bucureşti. Danubius – Danubius, Galaţi. Din activitatea muzeelor noastre – Din activitatea muzeelor noastre, Cluj. DissPann – Dissertationes Pannonicae, Budapest. DIR – Documente privind Istoria României, Bucureşti. DJA – Danish Journal of Archaeology. DOCHLA – Dumbarton Oaks Colloquium on the History of Landscape Architecture, Washington, D.C. Dolgozatok – Dolgozatok. Az Erdélyi Nemzeti Múzeum Érem- és Régiségtárából, Kolozsvár. Drobeta – Drobeta, Drobeta Turnu-Severin. EDR – Ephemeris Dacoromana-Annuario della scuola Romena di Roma, Roma. EphNap – Ephemeris Napocensis, Cluj-Napoca. ETF – Erdélyi Tudományos Füzetek, Cluj-Kolozsvár. FI – File de Istorie, Bistriţa. FolArch – Folia Archaeologica. Magyar Történeti Múzeum, Budapest. Gallia – Gallia. Fouilles et Monuments Archéologiques en France Métropolitaine, Paris. Geogr Rev – Geographical Review. The Journal of the American Geographical Society, New York. G&R – Greece & Rome, Cambridge. Historica – Historica, Craiova. IA – Internationale Archäologie, Leipzig. IDR – Inscripţiile Daciei Romane, Bucureşti. IEC – Interferenţe Etnice şi Culturale, Cluj-Napoca. ILD – Inscripţii Latine din Dacia, Bucureşti. Illustrierte Zeitung – Illustrierte Zeitung, Leipzig. Istros – Istros. Buletinul Muzeului Brăilei, Brăila. Învăţătorul – Învăţătorul, Cluj. JAHA – Journal of Ancient History and Archaeology, Cluj-Napoca. JCA – Journal of Conflict Archaeology. JCC – Jahrbuch der Central-Commission, Wien. JFO – Journal of Fasti Online, Associazione Internazionale di Archeologia Classica, Roma. Lista abrevierilor 393 JRS – The Journal of Roman Studies, Cambridge. JRMES – Journal of Roman Military Equipment Studies. KölnerJahrb – Kölner Jahrbuch für Vor- und Frühgeschichte, Cologne. KVSL – Korrespondenzblatt des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde, Hermannstadt. Luptătorul Bănăţean – Luptătorul Bănăţean, Timişoara. MAGW – Mitteilungen der Anthropologischen Gesellschaft in Wien, Wien. Marisia – Marisia, Târgu Mureş. MatTermKözl – Matematikai és Természettudományi Közlemények, Budapest. MCA – Materiale şi Cercetări Arheologice, Bucureşti. MemAntiq – Memoria Antiquitatis, Piatra-Neamţ. MFMÉ StudArch – A Móra Ferenc Múzeum Évkönyve. Studia Archaeologica, Szeged. MMP – Materials and Manufacturing Processes, London. PA – Patrimonium Apulense, Alba-Iulia. Patria – Patria, Cluj. PB – Patrimonium Banaticum, Timişoara. PBF – Prähistorische Bronzefunde, München. PEQ – Palestine Exploration Quaterly, London. Peuce (S.N.) – Peuce (Serie Nouă), Tulcea. Pisanii Sângeorzene – Pisanii Sângeorzene, Sângeorz-Băi, Jucu. Pontica – Pontica, Constanţa. Pril. Inst. Arheol. Zagrebu – Prilozi Instituta za arheologiju Zagrebu, Zagreb. ProblMuz – Probleme de Muzeografie, Cluj. Protestantische Jahrbücher für Öesterreich – Protestantische Jahrbücher für Öesterreich, Pest. PZ – Praehistorische Zeitschrift, Berlin. RA – Revista Arhivelor, Bucureşti. RB – Revista Bistriţei, Bistriţa. RCAN – Revista de Cercetări Arheologice şi Numismatice, Bucureşti. ReDIVA – Revista Doctoranzilor în Istorie Veche şi Arheologie, Cluj-Napoca. RÉL – Revue des Études Latines, Paris. RevMuz – Revista Muzeelor, Bucureşti. Revista Familia – Revista Familia, Oradea. RI – Revista Istorică, Bucureşti. RIR – Revista Istorică Română, Bucureşti. Românul – Românul, Timişoara. RRH – Revue Roumaine d’Histoire, Bucureşti. Sargetia (S.N.) – Sargetia. Acta Musei Devensis (Serie Nouă), Deva. SASM – Studia Archaeologica Slovaca Mediaevalia, Bratislava. SCB – Studii şi Cercetări de Bibliologie, Bucureşti. Schul- und Kirchenbote – Schul- und Kirchenbote, Kronstadt. SCIV(A) – Studii şi Cercetări de Istorie Veche (şi Arheologie), Bucureşti. SCN – Studii şi Cercetări de Numismatică, Bucureşti. SCŞ ŞS – Studii şi Cercetări Ştiinţifice Ştiinţe Sociale, Cluj. SHD – Speculum Historiae Debreceniense, Debrecen. SIB – Studii de Istorie a Banatului, Timişoara. Siebenbürger Quartalschrift – Siebenbürger Quartalschrift, Hermannstadt. 394 Lista abrevierilor Siebenbürger Wochenblatt – Siebenbürger Wochenblatt, Kronstadt. Siebenbürgischen Volksfreund – Siebenbürgischen Volksfreund, Ein Wochenblatt für Stadt und Land, Hermannstadt. SMIM – Studii şi Materiale de Istorie Medie, Bucureşti. SMO – Studii şi Materiale de Onomastică, Bucureşti. Societatea de mâine – Societatea de mâine, Cluj. Starinar (N.S.) – Starinar, Organ Srpskog Arheološkog Drustva (Nouvelle Série), Beograd. StComCS – Studii şi Comunicări Caransebeş, Caransebeş. StComSibiu – Studii şi Comunicări Sibiu, Sibiu. StComSM– Studii şi Comunicări Satu Mare, Satu Mare. Studia UBB – Historia – Studia Universitatis „Babeş-Bolyai“. Seria Historia, ClujNapoca. SympThrac – Symposia Thracologica, Bucureşti. TD – Thraco-Dacica, Bucureşti. Telegraful Român – Telegraful Român, Sibiu. The Archaeology of York: The Small Finds – The Archaeology of York: The Small Finds, York. Tibiscum (S.N.) – Tibiscum. Studii şi Comunicări de Etnografie şi Istorie (Serie Nouă), Caransebeş. Tibiscus – Tibiscus, Timişoara. Transilvania (S.N.) – Transilvania (Serie Nouă), Sibiu. Transilvania. Beiblatt des Siebenbürger Boten (N.F.) – Transilvania. Beiblatt des Siebenbürger Boten (Neue Folge), Wochenschrift für Siebenbürgische Landeskunde, Literatur und Landeskultur, Hermannstadt. Transilvania. Beiblatt zum Siebenbürger Boten – Transilvania. Beiblatt zum Siebenbürger Boten, Hermannstadt. Tyragetia (S.N.) – Tyragetia (Serie Nouă), Chişinău. Turul – Turul. A Magyar Heraldikai és Genealogiai Társaság Közlönye, Budapest. Ţara Noastră – Ţara Noastră, Cluj. Universul – Universul, Bucureşti. Voinţa Banatului – Voinţa Banatului, Timişoara. Zborník SNM – Zborník Slovenského Národného Múzea, Bratislava. Ziridava – Ziridava. Studia Archaeologica, Arad. Baia de Criş łebea Brad Aurel Vlaicu Deva Orăştie Sarmizegetusa